Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova are un palmares impresionant de proiecte și rezultate în domeniul tehnic, având atât participări naționale, cât și internaționale în cadrul multor proiecte derulate de-a lungul anilor. Una dintre cele mai active structuri din cadrul C.N.F.B în acest domeniu este echipa de robotică „Soft Hoarders”.
Echipa are o vechime de 5 ani, având numeroase participări, atât naționale cât și internaționale. Soft Hoarders are ca obiect principal de activitate participarea în cadrul campionatului mondial de robotică First Tech Challenge, care reunește peste 200 de echipe doar la etapa din România. Anual, echipa dezvoltă un robot care soluționează sarcinile competiției într-un mod cât mai eficient și încercând să obținem punctaje cât mai mari. Prin multă muncă și determinare, echipa de robotică Soft Hoarders a reușit clasări naționale și chiar participări la campionatul din SUA. Chiar în acst an, la sfârșitul lunii august, am obținut titlul de vicecampioni naționali, jucând meciul finalei.
Ne implicăm mereu în comunitate și lucrăm la proiecte care să ajute oamenii în viața lor de zi cu zi. Am reușit, printre altele, construirea unui robot medical menit să reducă contactul dintre pacienții bolnavi de COVID și doctori, dar și conceptualizarea și prototiparea unui sistem de smart-advertising bazat pe biciclete dotate cu display-uri publicitare.
Pe lângă FTC, care reprezintă principalul nostru obiectiv, ne implicăm activ și în formarea tinerei generații. Astfel, încercăm pe cât de mult posibil să insuflăm celor mici cunoștiințele necesare pentru a reuși în domeniul roboticii. Avem în fiecare an sesiuni de recrutare, unde invităm alături de noi pe toți pasionații de domeniul tehnic și în urma cărora organizăm diverse workshop-uri pe domenii precum programare, electronică, mecanică sau printare 3d.